Hram

Rolul istoric al Sfântului Dimitrie în viaţa Craiovei

 

             Icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie a constituit dintotdeauna blazonul capitalei Olteniei. Exemplul său a parcurs secole de-a rândul, intensificându-se în viaţa credincioşilor şi creând adevărate punţi peste veacuri.

 

Începând din epoca bronzului, cursurile unor ape au avut rolul de a forma importante arii de răspândire a unor anumite tipuri de civilizaţie. În acest context, Dunărea s-a constituit ca o punte de legătură într-o lume destul de divizată la vremea aceea, pentru îmbrăţişarea valorilor spirituale autentice. Definitoriu pentru această realitate a fost fără îndoială rolul pe care l-a avut cultul sfinţilor care a adunat laolaltă oameni din medii şi din straturi sociale diferite. Aşa se face că, la sfârşitul epocii diocleţiene, au început să se contureze în cadrul Imperiului Roman adevărate culoare legate de martirologiul unor personalităţi militare sau civile deosebite. Pentru lumea noastră, a Europei de Sud-Est, au rămas consacrate culoarele culturale, aşa cum au fost denumite de academicianul Răzvan Theodorescu şi mai înainte sugerate de marele savant Nicolae Iorga, ale sfinţilor Gheorghe – care însemna regenerarea naturii prin jertfă şi Dimitrie – care marchează trecerea la iarnă. Prin urmare, aceste cicluri naturale au fost transpuse cultural şi în viaţa credincioşilor din ţara noastră. Influenţa aceasta s-a extins cu precădere şi în zona Olteniei. Aşa se face că, dacă am privi statistic, foarte multe biserici ridicate în Arhiepiscopia Craiovei au fost botezate în decursul timpului cu hramul marelui mucenic. Cinstit de generaţii, sfântul s-a constituit ca un liant peste veacuri, făcându-şi prezenţa şi astăzi în viaţa multor oraşe din România care îl cinstesc ca ocrotitor, printre ele regăsindu-se şi vechea Cetate a Băniei.

Prin poziţia pe care o avea în Tesalonic, foarte bine situat din punct de vedere social, foarte bine dotat din punct de vedere intelectual, cu posibilităţi şi deschideri multiple, poate ajunge chiar printre primele zece personalităţi din conducerea Imperiului Roman, când renunţă la toate aceste lucruri pentru a urma calea lui Hristos, exemplul său ducând la convertirea la creştinism a unei mase imense. Martirizarea sa a fortificat temelia Sfintei Biserici în timpul persecuţiilor lui Nero sau Diocleţian. În jurul locului său de jertfă veneau deseori numeroşi cetăţeni romani şi chiar oameni din jurul imperiului pentru a-l cinsti. Secol după secol, creştinii au avut de înfruntat greutatea prigoanelor şi toate vitregiile istoriei. Foarte mulţi dintre cei care veniseră în pelerinaj la moaştele sfântului au luat cu ei diverse suvenire pe care le-au dus şi le-au aşezat la loc de cinste în oraşele lor. Toate aceste lucruri s-au constituit ca o punte peste veacuri, ca un liant istoric care transcende timpul până în zilele noastre. În acest sens, Gheorghe Brătianu vorbeşte despre urmaşii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie care ajung să poarte mai departe tradiţiile legate de cultul acestuia, aducându-le şi pe teritoriul ţării noastre, la nord de Dunăre. Nu ne îndoim că din rândul lor s-au desprins şi ctitorii Catedralei mitropolitane din Craiova. În acest sens stau drept dovadă câteva amforidioane din secolele VIII-X, pe care le-a identificat foarte bine marele istoric şi preot Dumitru Bălaşa. După lupta de la Rovine (octombrie 1395), care a avut loc foarte aproape de oraşul Craiova, Mircea cel Bătrân a hotărât să ridice o biserică din lemn, la temelia căreia să aşeze toate oasele martirilor care s-au jertfit pentru apărarea credinţei strămoşeşti. Astfel a luat fiinţă biserica Mănăstirii Jitianu, căreia i s-a dat ca hram „Sfântul Dumitru”. Trebuie ştiut că vechea Bănie s-a construit în jurul a trei importante centre spirituale, toate puse sub oblăduirea sfântului mucenic: vechea Biserică „Sfântul Ioan Sebastian”, actuala Catedrală mitropolitană, şi biserica Mănăstirii Jitianu.

Trebuie ştiut că cea mai veche biserică din oraş, catedrala ce-i poartă astăzi numele, a stat dintru început la temeliile Cetăţii Băniei. Prin urmare, suntem pe deplin îndreptăţiţi să afirmăm că nu oraşul a generat catedrala, ci catedrala a generat oraşul, această renumită biserică ce aduna în fiecare toamnă pelerini din toate părţile lumii. Legătura dintre catedrala noastră şi Sfântul Dimitrie poate fi demonstrată şi printr-un medalion din mozaic, descoperit în prima formă a catedralei, ce reproduce exact icoana sfântului de la Tesalonic. Fără îndoială că artistul purta în minte foarte clar chipul original, descriindu-l în lucrarea sa până la cele mai mici detalii. Nu trebuie uitat că, în secolul al XVI-lea, s-a înfiinţat în jurul Catedralei mitropolitane o şcoală ortodoxă care a pregătit teologic Oltenia împotriva ofensivei protestante şi catolice, pentru păstrarea nealterată a credinţei ortodoxe. Tot de aici s-au intensificat în decursul timpului şi cele mai importante acţiuni culturale din oraş. Astfel, la iniţiativa unor vrednici slujitori ai catedralei, în timpul arhipăstoririi vrednicului de pomenire mitropolit Nifon al Olteniei, a luat naştere, în preajma sărbătorii Sfântului Dimitrie, o săptămână culturală a cărei tradiţie s-a prelungit până în zilele noastre.

În această linie culturală, legată de numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Dunărea nu desparte, ci uneşte cele două laturi şi implicit cele două dimensiuni culturale. Să nu uităm că oştile Olteniei, conduse mai întâi de Banul de Severin şi mai apoi de Banul Craiovei, aveau imprimate pe steagurile de luptă însemnele Sfântului Dimitrie. De asemenea, nu trebuie uitat nici că marele domnitor al Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, purta prin botez numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Personalitatea sa reprezintă ideea de cruciadă târzie. El a fost singurul principe care a salvat blazonul creştinătăţii prin poziţia pe care a adoptat-o vizavi de Imperiul Otoman. Legătura pe care a avut-o cu Sfântul Nicodim de la Tismana a fortificat temeliile ortodoxe ale Bisericii din Oltenia şi a dus mai departe, peste veacuri, vechile tradiţii culturale. Monedele din perioada sa au imprimate pe ele acest nume, ca semn al ideii de cruciadă. Exemplul său de urmaş al marelui mucenic în lupta pentru credinţă se va fortifica peste veacuri în viaţa celor care l-au succedat în scaunul ţării. Astfel, în secolul al XVI-lea, domnitorul Petru Cercel, în urma unei vizite la curtea reginei Elisabeta a Angliei, îşi afirma cu mândrie originea sa „din neamul Demetriadilor”, adică din neamul acelora care poartă numele Sfântului Dimitrie peste secole, din rândul celor care şi-au plecat genunchii la Sfântul Munte pentru mântuirea neamului românesc. În acest lanţ al domnitorilor olteni, legaţi de numele marelui Dimitrie, s-au mai înscris şi Neagoe Basarab, Radu Şerban sau Constantin Brâncoveanu.